Scurt istoric

Scurt istoric

Revista „Dacia literară”, prima revistă literară românească, a apărut la Iași (19 martie – 23 august 1840), sub redacția lui Mihail Kogălniceanu (1817-1891), propunându-și, printre alte generoase obiective, „realizația dorinții ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți” (Mihail Kogălniceanu, „Introducție”, tom I/1840). Au publicat, printre alții: Constantin Negruzzi („Alexandru Lăpușneanul”, „O alergare de cai”), Vasile Alecsandri („Buchetiera de la Florența”), Grigore Alexandrescu („Anul 1840”), Constantin Stamati („Gafița blestemată de părinți”), Alecu Donici (fabule) ș.a. Revista a cunoscut o a doua ediție, apărută la tipografia lui Adolf Berman din Iași, în chiar anul unirii celor două principate române (1859), cu o „Prefață” semnată de Constantin Negruzzi (1808-1868).

***

În contextul desprinderii Muzeului de Literatură din cadrul Complexului Muzeistic Iași (devenit după 1989, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași), s-a simțit nevoia unei „întoarceri la sursele spiritului critic” („Cuvânt înainte”, nr. 1/1990), o revenire în matca culturii europene. Așa a apărut revista de literatură, istorie și artă „Dacia literară” (Serie nouă, din 1990), revendicată de la „Dacia literară” lui Mihail Kogălniceanu, reeditată grație unui comitet de inițiativă alcătuit din Val Condurache, Daniel Dimitriu și Lucian Vasiliu.

Începând cu anul 2015, publicația, editată de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, a cunoscut o nouă etapă, caracterizată de „integrarea firească în metabolismul cultural european”, în contextul confirmării statutului de instituție muzeală de rang național (Dan Lungu, „Dacia literară. Punct și de la capăt”, nr. 1/2015).

S-au succedat ca redactori-șefi: Val Condurache (1990-1992), Ștefan Oprea (1996-2004), Lucian Vasiliu (2005-2014), Călin Ciobotari (din 2014); secretari generali de redacție: Nichita Danilov (1992-1993), Mirel Cană (1994-1996), Carmelia Leonte (2004-2007), Iulian Pruteanu-Isăcescu (din 2014). În perioada 1993-2009, director de onoare al revistei a fost acad. Alexandru Zub, cunoscut istoric și fost deținut politic (1958-1964).

Revista „Dacia literară” a fost distinsă cu Premiul de excelență al Asociației Române pentru Patrimoniu în anul 2006, actualmente fiind editată de Editura Muzeelor Literare, sub auspiciile a două entități culturale: Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași: „cu apariție anotimpică, revista își asumă rolul de a media întâlnirea dintre o tradiție fondatoare și un prezent ce pretinde un alt mod de a face cultură. Revizitările trecutului coexistă cu dosarele tematice inspirate din «aici și acum», clasicii și modernii au loc deopotrivă sub soarele literaturii, iar Mihail Kogălniceanu, de printre filele revistei, pare să știe că marele său proiect este pe drumul cel bun… Rubrici precum: «Reconstituiri culturale», «Interviul anotimpului», «Eseul anotimpului», «Portrete…», «Investigații lingvistice», «Spațiul traducătorului» sunt repere constante ale unei structuri ce se dorește în egală măsură fermă și flexibilă, sobră și, totodată, spectaculoasă (Călin Ciobotari, redactor-șef).